Herodot despre ritualurile dacilor si despre Zamolxis

  „Iata în ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxi, divinitatea ; pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleisis . Tot în al cincilea an arunca sortii, si întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredintându-i de fiecare data toate nevoile lor. Trimitere solului se face astfel: câtiva dintre ei, asezându-se la rând, tin cu vârful în sus trei sulite, iar altii, apucându-l de mâini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leaga de câteva ori si apoi, facându-i vânt, îl arunca peste vârfurile sulitelor. Daca, în cadere, omul moare strapuns, ramân încredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el trimit dupa un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viata. Când tunaa si fulgera, tracii despre care este vorba trag cu sagetile în sus, spre cer, si îsi ameninta zeul, caci ei nu recunosc vreun alt zeu afara de al lor”.